Politica românească are o regulă nescrisă: aproape fiecare președinte ajunge, la un moment dat, să își dorească o formațiune politică proprie. Nu neapărat din orgoliu, ci din nevoia de a avea o majoritate care să îi susțină proiectele și să îi ofere influență după alegeri.
În acest context au apărut și speculațiile privind un posibil proiect politic construit în jurul lui Nicușor Dan și al PMP. Chiar dacă nu există dovezi publice care să confirme un asemenea plan, simplul fapt că această ipoteză este discutată relevă o problemă reală: fragilitatea actualei zone politice pro-europene.
Nicușor Dan se află într-o poziție dificilă. O parte dintre alegătorii care l-au susținut așteaptă reforme administrative, reducerea birocrației și modernizarea statului. În același timp, ascensiunea curentelor suveraniste și naționaliste pune presiune asupra întregului spectru politic. De aici apare tentația de a construi un discurs care să combine valorile occidentale cu teme conservatoare precum credința, tradiția și identitatea națională.
Problema este că un asemenea echilibru este extrem de greu de realizat. Electoratul conservator are deja reprezentanți consacrați care folosesc aceste teme de ani de zile și care beneficiază de o bază electorală fidelă. În același timp, o parte dintre votanții reformiști privesc cu suspiciune orice schimbare de direcție ideologică.
Dacă într-adevăr există intenția construirii unei noi formațiuni politice, riscul major nu este neapărat eșecul electoral al proiectului. Riscul este fragmentarea suplimentară a electoratului pro-european. România a cunoscut deja numeroase exemple de partide care s-au desprins din alte partide, promițând o alternativă nouă, pentru ca în final să împartă același bazin electoral fără a produce o schimbare semnificativă.
Experiența ultimilor douăzeci de ani arată că succesul unui partid nou nu depinde doar de liderul său sau de resursele pe care le are la dispoziție. Contează existența unui proiect clar, a unei echipe credibile și, mai ales, capacitatea de a răspunde problemelor concrete ale cetățenilor.
Românii nu votează exclusiv pe teme identitare. Dincolo de discursurile despre tradiție, credință sau patriotism, majoritatea alegătorilor sunt preocupați de salarii, pensii, locuri de muncă, infrastructură, sănătate și educație. Orice proiect politic care ignoră aceste priorități riscă să rămână captiv într-o dezbatere de suprafață.
De aceea, adevărata provocare pentru Nicușor Dan nu este construirea unui nou partid, dacă acesta este într-adevăr obiectivul său. Provocarea este să demonstreze că poate genera rezultate și reforme care să schimbe relația dintre stat și cetățean. Fără acest lucru, orice nouă construcție politică riscă să fie percepută doar ca o nouă rearanjare a pieselor pe aceeași tablă de șah.
Iar politica românească a avut deja prea multe astfel de experimente.
