Numărul pe luna aprilie al revistei de cultură Nord Literar propune cititorilor un sumar consistent, construit în jurul unor nume importante ale literaturii române contemporane, al evocărilor culturale și al reflecției critice asupra fenomenului literar actual.
Ediția se deschide cu un nou text semnat de Irina Petraș, inclus în ciclul „Răspunsuri/răspunderi”, unde autoarea explorează raportul dintre aventură și cotidian, argumentând apropierea prozei scurte de literatura polițistă.
Un moment aparte este dedicat criticului literar Grigore Grigurcu, care a împlinit în aprilie venerabila vârstă de 90 de ani. Cu acest prilej, Gheorghe Pârja evocă episodul decernării Premiului „Nichita Stănescu” la Desești și recompune, într-o notă sentimentală, atmosfera literară din jurul poeților maramureșeni Dan Botta și Emil Botta.
Eseistica este reprezentată și de Horia Bădescu, care semnează textul „Zgomotul de fond al derizoriului”, o reflecție elegantă asupra degradării sensului în contemporaneitate.
Revista oferă spații generoase poeziei. Cititorii pot descoperi versurile lui Lucian Vasiliu, însoțite de parodia semnată de Lucian Perța, dar și creațiile unor autori români și străini precum Constantin Cubleșan, Eugen Boieru, Codruța Vancea, Loredana Hoza sau Ștefan Aurel Drăgan.
Dana Buzura-Gagniuc realizează portrete dedicate lui Ioan Moldovan, Anca Irina Ionescu și Cornel Munteanu, în contextul unor recente evenimente culturale și aniversare. Totodată, autoarea revine asupra manifestărilor dedicate aniversării lui Gheorghe Pârja.
În zona criticii literare, Mircea Popa analizează volumul Istoria culturii române de la origini până în secolul al XVI-lea semnat de Ovidiu Pecican, în timp ce Delia Muntean comentează cartea Destine și poeme. Recviem interpretativ.
Poezia lui Gheorghe Mihai Bârlea este analizată de Daniela Sitar-Tăut, care vede în volumul bilingv Doar împreună. Alte sigilii/Solo juntos. Otro sellos „un loc de trecere între eros și thanatos”.
La rubrica „Cuvinte din exil”, Mihaela Albu îl readuce în atenție pe Constantin Eretescu, iar Gavril Ciuban propune o incursiune în universul poetic al lui Vasile Latiș.
Un nou volum semnat de Flaviu Claudiu Mihali, Cicatrici, este comentat de Nicolae Scheianu, care îl descrie drept rezultatul unei „minți lucide și al unei sensibilități uneori extreme”. Tot Flaviu Mihali semnează și relatarea unei întâlniri literare cu românii de dincolo de Tisa.
În paginile revistei se regăsesc și eseul lui Viorel Igna despre Emanuele Severino și nihilism, aforismele lui Ionuț Caragea, proza semnată de Andra Mânzat, dar și cronica Antonia Bodea la romanul Zaraza.
Pagina dedicată autorilor străini aduce traduceri realizate de Emanuela Bușoi din lirica scriitorului francez Alexandre Leboeuf.
„Poemul lunii” este semnat de Gheorghe Pârja, iar ilustrația aparține artistului plastic Petru Lucaci, care oferă și un text explicativ despre lucrările reunite în colecția „Clarobscur”.
Prin diversitatea temelor și amplitudinea numelor reunite între coperți, noul număr al revistei „Nord Literar” confirmă rolul publicației ca unul dintre reperele culturale constante ale spațiului literar din nordul țării.
