vineri, iulie 17, 2026
No menu items!
AcasăEditorial„Nu cred până nu văd (și atunci tot nu cred)”

„Nu cred până nu văd (și atunci tot nu cred)”

 

România e țara unde principiile se aplică… selectiv. Coaliția de guvernare a decis, în sfârșit, că e nedrept ca unii să încaseze și pensie, și salariu de la stat. Corect, moral, european! Doar că — ce să vezi? — în acest exercițiu de echitate s-a strecurat o mică, minusculă, aproape invizibilă excepție: magistrații.

Da, exact cei care decid ce e constituțional, ce e abuziv și ce se poate „interpreta”. Se pare că, în România, dreptatea e oarbă doar când vine vorba de ceilalți. Pentru magistrați, se pare că are vedere perfectă – și chiar și un mic bonus de 15% din pensia specială, pentru efortul de a rămâne în sistem.

Dar, desigur, motivul e nobil: „evitarea exodului de personal calificat”. Expresia preferată a oricărui politician care trebuie să justifice o excepție. Căci, dacă ar pleca magistrații, s-ar prăbuși justiția, nu-i așa? În schimb, dacă pleacă profesorii, medicii sau inginerii de prin administrație, totul merge strună – că doar elevii pot învăța de pe TikTok, iar bolnavii pot da un search pe Google.

E uimitor cum „reforma” la noi seamănă tot mai mult cu o piesă de teatru: are un scenariu dramatic, actori consacrați și o finalitate previzibilă. Se vorbește de „eliminarea inechităților” – dar se face cu grijă să nu fie eliminate chiar toate. E ca și cum ai face curățenie generală, dar ai lăsa colțul preferat al pisicii neatins, ca să nu se supere.

Coaliția își va asuma răspunderea pe lege, adică va adopta pachetul fără dezbateri și fără voturi inutile. O formă elegantă de a spune: „Știm că n-o să placă, dar n-avem chef de discuții”. Și așa, în timp ce poporul se uită la știri și oftează, sistemul își mai trage un colț de excepție pe el, ca o pătură caldă în mijlocul iernii birocratice.

Iar când, peste un an, se va descoperi că interdicția n-a redus cheltuielile, dar a crescut haosul, cineva va propune o nouă „reformă curajoasă”. Poate atunci vom interzice cumulul ipocriziei cu privilegiul. Dar până atunci, să nu fim pesimiști: e un început. Sau, mai bine zis, o repetiție cu public pentru o piesă pe care o știm cu toții pe de rost.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente