Îndrăgitul actor Pavel Bartos alaturi de regizorul Jesús del Cerro vor fi prezenţi la ediția din acest an a festivalului MândrIE maramureşeană Vineri, 23 IUNIE 2023 începând cu ora 19:00 la Muzeul Satului vom viziona alături de ei proiecția celei mai frumoase comedii româneşti din ultimii ani – RAMON.
La prima vedere, Ramon pare un om simplu a cărui unică şi mare pasiune este viticultura. Viaţa lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgosteşte fulgerator.
Decide să plece la Bucureşti să îşi găsească „marea iubire”. Ajuns aici, Ramon descoperă ca viața intr-un oraş mare nu este deloc uşoară.Totul se complică atunci când devine şi suspect principal in în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro!
Ramon porneşte astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puţin asa crede el) să recupereze tabloul şi să găsească fata. Va reuşi el? Întrebarea la care trebuie să răspundă cei din jurul lui este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM.
Te așteptăm alături de noi să petrecem o seară de vineri în râsete, la o comedie potrivită pentru toate vârstele.
Achizitionează bilete accesând: https://ove.ro/mandrie-maramureseana-2023 Vă aşteptăm cu voie bună, mult popcorn și sortimente alese de vin!
Organizatorii evenimentului MândrIE maramureşeană