Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș susține antreprenoriatul feminin
În data de 15 iulie, OMD Maramureş a participat le evenimentul „Rastănțe cu-n miez de jazz”, la Casa din Vale Breb, pe plaiurile mioritice şi pline de diversitate ale satului Breb. Acest loc găzduieşte anual mii de vizitatori și are un potential turistic atrăgător pentru toate gusturile. Pentru a conferi continuitate proiectelor derulate, în urma discuției de la conferința „Sustenabilitate, arhitectură şi produse tradițioanale”, care a avut loc în data de 21 iunie la Palatul Parlamentului din Bucureşti, între domnul Paul Ilabina, director executiv OMD Maramureş şi doamna secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de şanse, Anca Minodora Costin Hendea, evenimentul „Răstăute cu-n miez de jazz” a evidențiat principalul obiectiv propus, mai exact susținerea antreprenoriatului local și a femeilor maramureşene care deţin o întreprindere, vizând astfel dezvoltarea turistică a județului.
Atracția principală a constat în produsele „Rastaute Maramureşene”, o afacere născută din dorința de a rememora gustul copilăriei și îmbunătățirea rețetelor bunicii, savori care poartă toți turiştii pe culmile trecutului. La eveniment vizitatorii au putut atât să participe la un workshop de bucătărit propriile laste, să achiziționeze produse precum dulceturi, lumânări, accesorii și decorațiuni handmade, cât și să se delecteze cu muzică jazz, moment susținut de Monica Şandor.
„În urma discuțiilor cu doamna secretar de stat Anca Costin Hendea despre proiecte viitoare, OMD Maramureş a susținut cu drag evenimentul de astăzi, iar de aceea legăturile dintre OMD Maramureş şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de şanse sunt foarte importante pentru dezvoltarea destinației turistice județene, şi încurajarea femeilor antreprenor, întrucât afacerile locale pot oferi produse pentru toate categoriile de turişti iar aceştia pot lua un pic de Maramureş cu ei. Mulțumim doamnei Anca Costin Hendea pentru prezenţă şi pentru acest început de colaborare”, a declarat Paul Habina, director executiv OMD Maramureș în cadrul evenimentului de ieri.