În România, nimic nu dă naștere unui scandal mai repede decât două ingrediente simple: o resursă publică și un politician care insistă că totul e „sub control”. Iar la Paltinu, lacul golit recent pare să fi lăsat nu doar fundul albiei la vedere, ci și fundul gândirii administrative.
Operațiunea de golire prezentată oficial ca o banală lucrare tehnică a produs în localități un haos pe care nici cel mai talentat scenarist nu l-ar fi conceput: presiune scăzută în rețelele de apă, temeri privind siguranța populației, suspiciuni de contaminare, iar în plan politic… o furtună perfectă.
Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apei și Pădurilor, a reușit performanța de a oferi probabil cea mai paradoxală declarație a sezonului: nu știa că știe. Adică, pe românește, nu fusese informată, dar participase. N-a coordonat, dar a coordonat. Nu avea responsabilitate, dar era responsabilă.
Un soi de Schrödinger administrativ: ministra știa și nu știa, în același timp.
Cu această linie defensivă, în mod clar, Ministerul Mediului nu e un minister obișnuit e mai mult un escape room birocratic, unde fiecare încearcă să scape din cameră înainte ca presa să afle cine a stins lumina.
PSD a prins momentul exact așa cum îl voia: cu ambele mâini. Social-democrații au venit pregătiți cu arsenalul complet — acuzații de amatorism, avertismente ignorate, riscuri pentru populație și, desigur, scenariul horror potrivit căruia în sistemul de apă potabilă ar fi urmat să intre… apă menajeră poluată.
Apocalipsa de la robinet.
PSD joacă aici rolul salvatorului indignat, deși să ne amintim orice instituție importantă din România a trecut la un moment dat prin administrarea PSD. Dar memoria politică e elastică: azi ești martir, mâine ești vinovat, poimâine iar martir. Depinde cine vorbește primul la conferința de presă.
USR, în schimb, pare să fi ales strategia preferată a tehnocraților: dacă se întâmplă ceva grav, spune că nu e așa grav. În teoria lor, lacul Paltinu trebuia golit fără consecințe, ca într-un joc video în care toate conductele se auto-reglează.
Realitatea, însă, are o pasiune constantă pentru a contrazice comunicatele oficiale.
În mijlocul furtunii politice, premierul Ilie Bolojan este invitat să intervină. PSD vrea sancțiuni. USR vrea să i se dea dreptate. Populația vrea apă potabilă fără gust de thriller politic. Iar Bolojan cunoscut pentru stilul „rezolvăm, dar nu ne batem cu toți nebunii”trebuie acum să aleagă dacă situația e:o eroare tehnică,o eroare politică,sau combinația românească eternă: tehnic nepricepuți, politic grăbiți.
Lacul se va reumple. Rețelele se vor repara. Oamenii vor uita, probabil, după două- trei săptămâni.Dar în România, niciun scandal nu se pierde, totul se transformă.Și în timp ce Paltinu a fost golit până la ultimul litru, scena politică e ca de obicei plină până la refuz.
