Examenul național de Bacalaureat 2026 intră, de astăzi, în etapa decisivă. Luni, 29 iunie, absolvenții de liceu susțin prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. În județul Maramureș, 3.113 candidați sunt înscriși la examen, care se desfășoară în 12 centre de examen.
Accesul în centre este permis între orele 7:30 și 8:30, iar candidații trebuie să aibă asupra lor doar actul de identitate. Regulamentul examenului interzice introducerea în sălile de examen a telefoanelor mobile, ghiozdanelor, notițelor, manualelor sau a oricăror materiale care ar putea facilita fraudarea.
Autoritățile atrag atenția că orice tentativă de fraudă este sancționată drastic. Candidații eliminați din examen nu mai pot susține probele rămase, sunt declarați nepromovați și pierd dreptul de a le fi recunoscute, în sesiunile viitoare, notele obținute anterior sau probele de competențe promovate.
Pentru promovarea examenului, absolvenții trebuie să susțină toate probele prevăzute de metodologie și să obțină cel puțin media 6 la probele scrise.
Calendarul probelor scrise:
29 iunie – Limba și literatura română;
30 iunie – Proba obligatorie a profilului;
2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării;
3 iulie – Limba și literatura maternă;
7 iulie – Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor;
8–10 iulie – Vizualizarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor;
13 iulie – Afișarea rezultatelor finale.
Pentru miile de absolvenți maramureșeni, examenul care începe astăzi reprezintă mai mult decât o simplă evaluare. Este testul care încheie anii de liceu și deschide drumul către învățământul superior sau către primul pas în carieră, după luni de pregătire și emoții.
