Peste 58% dintre britanici ar vota pentru reintrarea în Uniunea Europeană, în timp ce respondenţii au spus că au mai multă încredere în Comisia Europeană decât în guvernul Regatului Unit., arată cel mai recent sondaj YouGov Brexit, notează www.theguardian.com.Britanicii vor să revină în Uniunea Europeană, sugerează cel mai recent sondaj YouGov Brexit. Statisticile arată că 58% dintre repondenţi ar vota pentru reintrarea în blocul UE, scrie alephnews.ro, care citează The Guardian. Cei care au participat la sondaj au declarat că au mai multă încredere în Comisia Europeană decât în guvernul britanic.Rezultatele celui mai recent sondaj YouGov Brexit relevă că 58,2% dintre britanici ar vota acum pentru a reveni în UE. Procentul este doar cu o fracţiune mai mic decât cel de 60% din luna februarie a acestui an, atunci când a fost înregistrată cea mai mare cifră din februarie 2012 şi până în prezent.Întrebaţi dacă vor să rămână sau să iasă din UE, 62% dintre repondenţii din Franţa şi 63% din Italia, care se numără în mod tradiţional printre cele mai puţin entuziaste state membre ale UE, au răspuns că ar vota în favoarea rămânerii în blocul comunitar.
La polul opus, 87% dintre respondenţii din Spania au declarat luna trecută că ar alege să rămână în UE. În Danemarca 79% dintre respondenţi spun că ar vota rămânerea în blocul comunitar, 70% în Suedia şi 69% în Germania.