În politica românească există un lucru care nu se demodează niciodată: indignarea selectivă. De această dată, rolul principal îi revine deputatului PNL Maramureș, Ionel Bogdan, care a descoperit, cu surprindere aproape existențială, că PSD ar fi preocupat mai degrabă de funcții decât de reformele din PNRR.
Declarațiile lui Sorin Grindeanu au fost suficiente pentru ca liberalul să lanseze un atac în rafală, acuzând PSD că nu este interesat de miliardele europene, ci de împărțirea puterii. O observație interesantă, mai ales într-o scenă politică în care fiecare schimbare de guvern este însoțită de o adevărată migrație către fotolii, secretari de stat și consilii de administrație.
Ionel Bogdan vorbește despre contradicțiile PSD, care se declară în opoziție, dar negociază guvernarea. O critică legitimă, doar că românii au asistat în ultimii ani la suficiente alianțe „imposibile”, încât puțini mai sunt surprinși când adversarii de ieri devin partenerii de mâine, iar principiile sunt rescrise în funcție de rezultatul negocierilor.
Deputatul liberal susține că PSD condiționează votul pentru reformele din PNRR și pune în pericol fondurile europene. O afirmație gravă, dacă nu ar veni dintr-un sistem politic în care fiecare partid a descoperit, pe rând, importanța reformelor doar atunci când s-a aflat în opoziție.
Iar poate cea mai savuroasă parte a discursului este întrebarea lansată de Ionel Bogdan: dacă PSD mai pune interesul național înaintea interesului politic.
O întrebare excelentă. Atât de bună, încât ar putea fi adresată întregii clase politice, fără excepție.
Pentru că, privind din afară, cetățeanul vede același spectacol: declarații despre responsabilitate, urmate de negocieri pentru ministere; apeluri la stabilitate, urmate de moțiuni de cenzură; discursuri despre reforme, urmate de calcule electorale.
Între timp, PNRR rămâne același dosar prăfuit pe care toți îl invocă atunci când au nevoie de argumente și pe care prea puțini îl tratează ca pe o prioritate reală.
În final, schimbul de replici dintre PNL și PSD pare mai degrabă un episod dintr-un serial bine cunoscut. Actorii se schimbă, replicile sunt ușor adaptate, însă scenariul rămâne același: fiecare acuză exact ceea ce, la un moment dat, a făcut și el.
Iar românii, din primul rând al sălii, continuă să aplaude din ce în ce mai rar.
