Declarația vicepreședintelui PNL, Alexandru Muraru, potrivit căreia liberalii nu trebuie să devină „colacul de salvare” al PSD, pare mai degrabă un exercițiu de retorică electorală decât o analiză serioasă a realității politice. În România ultimilor ani, puține partide au fost mai legate unul de celălalt decât PNL și PSD, indiferent cât încearcă astăzi unii lideri să rescrie istoria.
A vorbi despre o ruptură „definitivă” de PSD este curajos. A o spune după ani în care cele două partide au guvernat împreună, au împărțit ministere, funcții și responsabilități este însă o demonstrație că memoria politică a unor lideri are aceeași durată ca un comunicat de presă.
Mesajul lui Alexandru Muraru pare construit pentru activul de partid, nu pentru cetățenii care au urmărit viața politică în ultimii ani. Pentru că realitatea este simplă: fără colaborarea PSD, PNL nu ar fi rămas la guvernare în momentele cele mai dificile. Iar fără PNL, nici PSD nu și-ar fi asumat singur costurile unor decizii nepopulare. A fost o alianță de interes reciproc, nu un act de caritate din partea vreunuia.
Afirmația că PSD trebuie lăsat să se descurce singur ridică o întrebare firească: cine salvează, de fapt, pe cine? Dacă privim istoria ultimelor cicluri electorale, PSD a fost partidul care, de fiecare dată, a ieșit din alegeri cu un bazin electoral solid. PNL, în schimb, a traversat crize interne, schimbări repetate de conducere și prăbușiri spectaculoase în sondaje. A susține acum că liberalii refuză să fie „colacul de salvare” al PSD seamănă cu situația în care un pasager dintr-o barcă găurită îi explică unui vapor că nu intenționează să-l tracteze.
La fel de discutabilă este invocarea respectului pentru votul cetățenilor. Dacă acesta este criteriul suprem, atunci matematica politică este imposibil de ignorat. La ultimele alegeri parlamentare, PSD și AUR au ocupat primele două poziții. PNL și USR au venit în urma lor. Așadar, dacă tot vorbim despre respectarea votului, poate că primul pas ar fi recunoașterea rezultatului electoral, nu reinterpretarea lui în funcție de interesele momentului.
Nici atacul la adresa PSD ca sursă a extremismului nu este lipsit de ironie. Ani la rând, PNL a guvernat alături de partidul pe care astăzi îl descrie drept principalul vinovat pentru toate relele politicii românești. Dacă diagnosticul lui Muraru este corect, atunci liberalii au acceptat să guverneze exact cu formațiunea pe care acum o consideră incompatibilă cu viitorul României. Este o contradicție greu de explicat.
În realitate, discursul liderului liberal spune mai multe despre dificultățile interne din PNL decât despre PSD. În loc să ofere soluții pentru formarea unei majorități stabile sau pentru provocările economice și sociale, mesajul se reduce la delimitări spectaculoase și declarații categorice, menite să mobilizeze propriul electorat.
Politica are însă un defect major: memoria publică există. Iar fotografiile de familie dintre PSD și PNL nu pot fi șterse prin câteva postări pe Facebook.
În final, poate că adevărata întrebare nu este dacă PNL trebuie să salveze PSD, ci dacă liderii liberali mai reușesc să convingă pe cineva că n-au fost, până mai ieri, partenerii aceluiași guvern. Uneori, între realitate și discurs există o prăpastie atât de mare, încât nici cel mai generos „colac de salvare” nu mai este suficient.
