Președintele Ionel Bogdan a anunțat, cu ton solemn și rezoluție votată în unanimitate, că PNL Maramureș merge „ferm” în opoziție și susține fără rezerve direcția trasată de Ilie Bolojan după căderea Guvernului.
Mesajul transmis din ședința Comitetului Director Județean pare desprins din categoria „niciodată cu PSD”, un gen politic reluat periodic în România, de regulă între două formule de guvernare comune. De această dată, liberalii maramureșeni spun că ruptura este totală, ireversibilă și cauzată de faptul că PSD a votat moțiunea de cenzură alături de AUR.
În traducere politică liberă: PSD a fost partener responsabil până în momentul în care a apăsat butonul greșit.
Ionel Bogdan susține că social-democrații „nu mai pot fi considerați un partener serios și responsabil”, după ce au contribuit la demiterea Executivului. O constatare venită târziu, după luni bune în care cele două partide au împărțit ministere, funcții, prefecturi și conferințe de presă despre „stabilitate”.
Totuși, chiar și în plin divorț politic, discursul liberal rămâne elegant și tehnocrat: PNRR, OCDE, programul SAFE, modernizarea statului și continuarea reformelor. Cu alte cuvinte, România merge înainte, indiferent cine cade, cine pleacă sau cine își redescoperă brusc principiile.
Ședința PNL Maramureș a adunat tot ce înseamnă structură de partid: primari, consilieri, președinți de organizații și lideri locali. Atmosfera a fost una de mobilizare și fidelitate față de linia națională. Unitate deplină, vot unanim și mesaj clar: opoziție totală. Cel puțin pentru moment.
În politica românească, însă, „ruptura definitivă” are uneori termen de valabilitate până la următoarea criză guvernamentală sau până la primul calcul parlamentar făcut pe colțul mesei. Iar electoratul a mai văzut acest episod: partide care se declară incompatibile dimineața și „responsabile pentru stabilitatea țării” seara.
Până atunci, PNL Maramureș transmite că merge pe drumul propriu. Cu rezoluție, cu unanimitate și cu eterna promisiune că de data aceasta chiar e diferit.
