miercuri, octombrie 7, 2026
No menu items!
AcasăCulturăPoezia și muzica românească au prins viață la Aix-en-Provence

Poezia și muzica românească au prins viață la Aix-en-Provence

 

Poezia, muzica și tradițiile românești au fost aduse în prim-plan la Aix-en-Provence, în sudul Franței, în cadrul proiectului „România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural”.

Actrița Daniela Nane și pianistul Alexandru Mihai Burcă au susținut un spectacol în care marile texte ale poeziei românești s-au întâlnit cu muzica, într-un dialog artistic dedicat culturii și identității românești.

Interpretarea Danielei Nane a dat viață unor creații importante ale poeziei românești, în timp ce universul pianistic construit de Alexandru Burcă a adus în atenția publicului atât compozitori români, cât și lucrări reprezentative ale muzicii universale.

Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Limbii Române și al Zilei Europene a Limbilor, subliniind rolul limbii române ca element de identitate, memorie și patrimoniu cultural.

Pentru câteva ore, Primăria din Aix-en-Provence s-a transformat într-un spațiu dedicat culturii românești. La eveniment, organizat la invitația consulului general al României la Marsilia, Aurelia Grosu, au participat reprezentanți ai autorităților franceze, membri ai corpului consular, cadre didactice și oameni de cultură.

Seara culturală a inclus și prezentarea volumului „Povești adevărate din străbuni”, semnat de Elena Nane, o carte destinată copiilor, prin care tradițiile și obiceiurile românești sunt transmise mai departe prin intermediul poveștilor.

Proiectul „România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural” este realizat de Asociația Vasile Tomoiagă, în parteneriat cu Consulatul General al României la Marsilia și cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

A fost o seară în care România a fost prezentată prin ceea ce are mai valoros: limbă, poezie, muzică, tradiție și oameni care duc cultura română mai departe, dincolo de granițele țării.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente