Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat că a luat act de hotărârea Tribunalului București privind deschiderea procedurii de faliment pentru Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA Precizăm că decizia judecătorilor din data de 9 iunie 2023 nu este una definitivă „Deschiderea procedurii de faliment își produce efectele atat în cadrul procedurii de faliment a societății de asigurare cât și cu privire la desfășurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraților. Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.Termenul de 90 de zile se împlinește la data de 8 septembrie 2023. Potrivit legii, Lichidatorul judiciar are posibilitatea de a denunța polițele înainte de împlinirea acestui termen. De asemenea, de la data deschiderea procedurii falimentului, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA., începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menționată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată.În cazul contractelor de asigurari din clasa XV-Asigurări de garanții, termenul de încetare de drept a polițelor este de 150 de zile. Acest termen, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlinește la 7 noiembrie 2023.”, precizează FGA.Potrivit comunicatului transmis de FGA, la 17 martie 2023, data ridicării licenței de funcționare a asigurătorului, la Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare S.A erau valabile cca. 3,66 milioane Contracte de asigurări, dintre care aprox. 2,76 milioane contracte RCA.În prezent, în data de 9 iunie 2023, mai sunt valabile cca.2,94 milioane Contracte de asigurări, dintre care, aprox 2 milioane polițe RCA, mai arată FGA.Potrivit FGA, până la data de 8 iunie 2023 Fondul a primit 92.168 Cereri de plată din partea creditorilor de asigurari ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA.. Au fost înregistrare 53.976, din care 35.610 cereri plată daune-Anexa 10 și 18.366 Cereri de plată restituire primă-Anexa 9.Este important de menționat că Hotărârea din data de 9 Iunie 2023 nu modifică activitatea de primire și procesare a Cererilor de plată.„Recomandăm potențialilor creditori de asigurări ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA. să completeze online formularele dedicate cererilor de plată/deschidere dosare daună, pe site-ul FGA.Creditorul de asigurări poate urma separat, pe lângă procedura administrativă necontencioasă prevazută de Legea nr. 213/2015 pentru încasarea despăgubirii de la FGA şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015.”, a mai transmis FGA.
Polițele de asigurare EUROINS mai sunt valabile până în 8 septembrie 2023
ARTICOLE SIMILARE