Într-un moment în care liniștea Săptămânii Mari ar fi trebuit să domine spațiul public, la Baia Mare a apărut un subiect care îl vizează direct pe primarul Doru Dăncuș. O situație veche, din perioada în care ocupa funcția de viceprimar, a revenit în atenție și a generat reacții, interpretări și, inevitabil, întrebări.
Edilul a ales să nu ocolească momentul. Deși a recunoscut că nu și-ar fi dorit să intervină public, a făcut-o dintr-un motiv simplu: relația directă cu băimărenii și obligația de a spune lucrurilor pe nume.
Faptele, așa cum le prezintă acesta, sunt clare și, în același timp, sensibile: utilizarea unei mașini de serviciu pentru câteva deplasări personale. Un gest pe care îl califică drept o eroare, nu o intenție. Combustibilul ar fi fost plătit din propriul buzunar, iar ulterior a fost stabilit un prejudiciu de 250 de lei, sumă deja achitată. Dosarul a fost cercetat timp de trei ani și se află acum pe masa instanței.
Un detaliu important în această ecuație: municipiul nu s-a constituit parte civilă, ceea ce indică faptul că prejudiciul a fost recuperat integral și nu există pretenții financiare din partea administrației.
Dincolo de cifre și proceduri, cazul deschide o discuție mai amplă despre limitele dintre uz personal și responsabilitate publică. În administrație, chiar și cele mai mici abateri pot avea ecouri mari, nu neapărat prin valoarea lor, ci prin simbolistica pe care o poartă.
Doru Dăncuș nu adoptă o poziție defensivă agresivă și nici nu caută vinovați în jur. Nu se victimizează, dar nici nu minimalizează situația. Mizează, în schimb, pe un discurs de asumare și pe încrederea că justiția va face lumină. Este o abordare care, într-un climat public adesea tensionat, poate cântări.
În plan politic, însă, miza reală nu este suma de 250 de lei, ci capitalul de încredere. Pentru că încrederea nu se măsoară în lei, ci în consecvență, transparență și credibilitate. Iar astfel de momente devin inevitabil teste.
Rămâne de văzut cum va fi tranșată juridic situația. Până atunci, cazul lui Dăncuș se așază într-o zonă familiară administrației românești: între eroare și responsabilitate, între percepție publică și realitate juridică. Iar verdictul final, dincolo de instanță, îl vor da, ca de fiecare dată, cetățenii.
