loan Doru Dâncuş, primarul municipiului Baia Mare, a semnat la finalul săptămânii trecute, la Bucuresti, contractul de finanțare în valoare de peste 2.3 miliarde de lei pentru extinderea retelei de apă şi canalizare în Maramureş, Municipiul Baia Mare şi alte 30 de unități administrativ-teritoriale din județ vor beneficia de acest proiect.
„Ca municipiu reşedinţă de judeţ, este de datoria noastră să ne implicăm şi să sprijinim întreg Maramureşul! Să revenim pe drumul dezvoltării, de unde județul a fost tras pe „dreapta” în urmă cu patru ani. Este un ajutor pe care ni-l oferim în primul rând nouă, pentru că și Baia Mare va beneficia de investiții în cadrul acestui contract”, a declarat loan Doru Dâncuş, primarul municipiului Baia Mare.
Contractul de finanțare al proiectului „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în Județul Maramures”, prin Programul Dezvoltare Durabilä 2021-2027, a fost semnat in prezența ministrului Investițiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Caciu, directorului general al VITAL, Alexandrina Bancoş, şi a viitorului preşedinte al Consiliului Judetean Maramureş, deputatul Gabriel Valer Zetea.
Prin acest proiect, aproximativ 104.000 de locuitori vor beneficia de extinderea reţelei de alimentare cu apă, iar 31.200 de maramureşeni vor beneficia de canalizare. Vor fi construiti 531 km de conducte de alimentare cu apă, 274 km conducte pentru ape uzate, peste 130 stații de pompare (apă potabilä apă uzată) şi 37 stații de clorinare. Totodată, vor fi create noi locuri de muncă în întreg județul.