duminică, mai 17, 2026
No menu items!
AcasăȘtirea zileiRaliul Maramureșului aduce restricții de circulație în Baia Mare

Raliul Maramureșului aduce restricții de circulație în Baia Mare

 

Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație în perioada 27–29 martie 2026, cu ocazia desfășurării evenimentului „Raliul Maramureșului”, prima etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri.

Evenimentul, organizat la solicitarea Asociației Club Sportiv „Dr. Brown’s”, va transforma centrul orașului într-un punct de atracție pentru pasionații de motorsport, dar vine și cu o serie de măsuri temporare care vizează traficul rutier și parcările din zonele afectate.

Astfel, începând de joi, 26 martie, de la ora 18:00, Poliția Locală va proceda la eliberarea parcărilor din zona de organizare. De asemenea, parcarea din Piața Libertății va fi închisă în perioada 27–29 martie, între orele 10:00 și 22:00, urmând să fie utilizată ca parc service și pentru startul festiv al raliului.

Restricțiile de circulație vor afecta mai multe artere importante din municipiu. Străzile Podul Viilor și Gheorghe Șincai, precum și străzile adiacente – Tineretului, Șteampului, Teatrului, Andrei Mureșanu și Nicolae Titulescu – vor avea traficul restricționat între intersecțiile cu străzile Șteampului și Monetăriei până la Piața Revoluției. Măsura este necesară pentru desfășurarea probei Super Speciale programate în noaptea de 27 spre 28 martie, în intervalul orar 16:30–02:00.

Totodată, organizatorii vor utiliza parcările publice din zona străzii Gheorghe Șincai, inclusiv parcarea BRD, în data de 27 martie.

Reprezentanții administrației locale le mulțumesc băimărenilor pentru înțelegere și îi roagă să respecte semnalizarea temporară instituită, pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța participanților.

„Raliul Maramureșului” promite să aducă spectacol și adrenalină în Baia Mare, fiind unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale începutului de sezon.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente