Relaţii bilaterale consolidate între Județul Maramureş şi Districtul Panevėžys, cu ocazia participării la Ziua Statalității în Lituania
La invitaţia Districtului Panevėžys, regiune înfrățită cu Județul Maramures din 2015, o delegație a Consiliului Judeţean Maramureş a luat parte la manifestările prilejuite de Ziua Statalității și Ziua Imnului Național în Lituania, două momente importante in istoria şi evoluția poporului lituanian.
Județul Maramureș a onorat evenimentele nationale din Lituania prin prezența consilierilor județeni Valeria Maria Brezoczki, membru în comisia de relații internaționale și Adrian Vasile Vlad, membru în comisia pentru educatie, alături de un reprezentant din cadrul aparatului de specialitate.
Celebrarea Zilei Statalității în Lituania are loc în fiecare an pe 6 iulie, pentru a comemora incoronarea, la 1253, a lui Mindaugas, ca primul si unicul rege al Lituaniei. Totodată, această zi este un prilej de manifestare a sentimentelor de patriotism pentru lituanienii din toatea lumea, care intonează la aceeasi oră, oriunde se află, imnul național al Lituaniei- Tautiška giesmė -, care a fost scris in 1889 de dr. Vincas Kudirka şi a devenit imnul Național al Lituaniei în 1919.
Districtul Panevėžys a organizat ceremonille dedicate Zilei Statalității în satul Upytė, situat intr-un cadru natural deosebit, încărcat de tradiții şi obiceiuri care dăinuie. Evenimentele au debutat cu slujba la biserică la care au participat localnici şi oficialități ale districtului, urmată de parada localnicilor îmbrăcați în costume specifice zonei și a invitaților din străinătate, care s-au deplasat pe dealul Čičinskas, având în frunte steagurile țărilor participante. La scenă deschisă, artişti de renume au recreat şi rememorat momentele istorice ale incoronării regelui Mindaugas, care a fondat Regatul Lituaniei crestine. La ora 21.00, impreună cu lituanienii de pretutindeni, a fost intonat in mod solemn si emoționant, Imnul Național al Lituaniei.
În cadrul manifestărilor, Povilas Žagunis, fost primar al Districtului Panevežys timp de 20 de ani, a primit titlul de cetătean de onoare, find omagiat de primarul Antanas Pocius si de întreaga asistentă, pentru dedicarea şi contribuțiile deosebite pentru dezvoltarea districtului şi progresul comunității. lar rezultatele sunt vizibile şi apreciate deopotrivă de localnici și vizitatori. Astfel, Districtul Panevezys se evidențiază prin infrastructura adecvată, curățenie, trafic degajat, natura imbletoare și dezvoltarea economică în domenii precum agricultură, industrie alimentară, industria mobilel şi desigur, turism.
Oaspeții din străinătate au avut ocazia să cunoască câteva dintre atracţiile şi obiectivele economice locale, centrul de meşteşuguri tradiționale din Upytė, dar şi galeria de artă din Panevėžys, unde a fost organizat un concert al tinerilor artisti locali la care au participat și tineri din Ucraina, aflati in tabără în zonă. Având în vedere actuala situatie generată de războiul din Ucraina şi contextul geopolitic al Lituaniel, gazdele din Panevėžys au evidentiat solidaritatea cu suferinta poporului ucrainean şi sprijinul constant pe care îl acordă. În acest sens, în cadru solemn şi cu participarea tuturor delegațiilor străine, a fost semnat acordul de înfrâtire cu Raionul Radchiv din regiunea Liov, Ucraina,
Pe parcursul vizitel in Districtul Panevezys, delegația Maramureşului a purtat discuții cu primarul Antanas Pocius și cu reprezentanţii departamentului de investiții şi relaţii internaționale din aparatul de specialitate, cu privire la extinderea şi diversificarea relaţiilor de colaborare între Județul Maramures și Districtul Panevėžys, Propunerile pentru viitoare acțiuni in parteneriat includ organizarea de tabere pentru tineri, schimburi de experienţă la nivel universitar, dar şi identificarea unor linii de finanțare pentru proiecte comune in domenii de expertiză și interes reciproc, precum digitalizarea, energia verde, păstrarea şi promovarea moştenirii tradiționale. De asemenea, cu reprezentanţi Raionului Radehiv s-au discutat aspecte referitoare la sprijinul umanitar pe care Maramureşul il acordă regiunilor înfrățite din Ucraina, lar delegația Raionului Ialoveni şi-a manifestat interesul de iniţia relații de colaborare cu Judetul Maramures