Președintele Consiliului Judeţean, Ionel Bogdan s-a întâlnit cu o delegație de reprezentanţi de nivel guvernamental din cadrul Guvernului Republicii Moldova, aflați în vizită de lucru în Maramureş.
La întâlnirea bilaterală au participat Diana Chiriac, consilier pe domeniul administrație al primului ministrul al Republicii Moldova, Dorin Recean, și Andrei Strah, secretar general adjunct al Guvernului Republicii Moldova.
În cadrul întâlnirii cei doi înalți demnitari de stat au prezentat preşedintelui Consiliului Județean o serie de planuri menite să consolideze relațiile dintre Republica Moldova şi Județul Maramureş în contextul deschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Președintele Consiliului Județean a reiterat susținerea cu expertiză în ceea ce privește accesarea fondurilor europene acordată tuturor reprezentanților raionali care au vizitat Maramureş, dar și activitățile numeroase derulate cu raioanele înfrățite Hîncești, Străşeni și Ungheni. Totodată, a menționat și acceptarea scrisorilor de intenţie pentru cooperare ale altor trei raioane Nisporeni, Ştefan-Vodă și Anenii Noi.
Ulterior întâlnirii bilaterale, preşedintele Consiliului Județean Maramureş s-a întâlnit în sala „Bogdan Vodă” cu șefii de oficii teritoriale din Republica Moldova, omologi ai prefecților din România alături de deputata, Larisa Voloh, șefa Comisiei de Administrație Publică din Parlamentul Republicii Moldova, şi Vladislav Sîrbu, şef adjunct al Direcției Administrație Publică din Cancelaria de Stat.
Reprezentanții moldoveni s-au arătat interesaţi de realizarea unui transfer de expertiză din Maramureș înspre raioanele din Republica Moldova în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene, cât și de proiectele majore ce au fost conturate şi depuse recent de Consiliul Judeţean.
Cele două părți au convenit să aibă întâlniri viitoare, una dintre ele fiind şi contextul oferit de activitățile Euroregiunii Siret-Prut-Nistru regiune europeană de colaborare transfrontalieră.