vineri, iunie 12, 2026
No menu items!
AcasăȘtirea zileiRestricții de circulație în Baia Mare pentru „Procesiunea de Rusalii” 2026

Restricții de circulație în Baia Mare pentru „Procesiunea de Rusalii” 2026

 

Municipiul Baia Mare a anunțat instituirea unor restricții temporare de circulație rutieră duminică, 31 mai 2026, în contextul organizării celei de-a XI-a ediții a „Procesiunii de Rusalii”.

Evenimentul religios va începe la ora 18:00 și va reuni aproximativ 1.500 – 2.000 de credincioși, potrivit estimărilor autorităților locale. Procesiunea este organizată la solicitarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și va beneficia de sprijinul echipajelor de poliție pentru dirijarea traficului și siguranța participanților.

Traseul stabilit pentru desfășurarea procesiunii este următorul: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” – bulevardul Unirii – bulevardul Republicii – strada Vasile Alecsandri – strada Hortensiei – bulevardul Unirii – Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.

Pe durata manifestării religioase va fi ocupată o bandă de circulație, iar șoferii sunt sfătuiți să manifeste prudență și să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonelor afectate de restricții.

Reprezentanții administrației locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și își cer scuze pentru eventualele inconveniente create de modificările temporare ale traficului rutier.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente