Ministerul Mediului a anunțat că anul 2023 este cel mai cald an din istorie pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 – 2010. Conform datelor publicate de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice,”Încălzirea continuă înseamnă că fenomenele meteorologice extreme – care s-au agravat deja – vor deveni și mai frecvente și mai intense, agravând pagubele și pierderile de vieți omenești cauzate de secete, inundații, uragane și incendii. Tendințele acestea ne afectează pe toți și nu mai poate nega nimeni că activitatea umană a pus o presiune prea mare asupra naturii, iar măsurile care sunt impuse prin acorduri internaționale, prin reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră devin absolut necesare.Cel mai cald an din istorie a avut și cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la stația meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor șase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în țara noastră și, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie. Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de stații din țara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători.
ROMÂNIA – 2023, cel mai cald an din 1900 şi până în prezent.
ARTICOLE SIMILARE