„Ne încadrăm în deficit, dacă se întâmplă tot ce sperăm” – un mesaj optimist într-o realitate fiscală selectiv interpretabilă.
România merge bine. Sau, mai exact, România merge „în parametri normali”, cu o ușoară condiționare: trebuie să se întâmple exact ce s-a prognozat, fără nicio abatere, pe un an întreg. Dar nu e nimic – optimismul funcționează, mai ales când vine ambalat în fraze contabile.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, ne asigură că deficitul bugetar este în grafic. Cu o mică notă de subsol: „dacă reușim să realizăm veniturile prognozate”. E ca și cum ai spune că poți termina maratonul, cu condiția să nu te oprești din alergat și să nu te împiedici de vreo criză economică, vreo instabilitate politică sau vreo surpriză fiscală. Deci, nimic imposibil.
Vestea bună? În aprilie am avut încasări peste așteptări. Vestea mai puțin comentată? Cheltuielile nu au fost finalizate în calcul, iar unele dobânzi, acei „ghimpi lunari” ai bugetului, au un comportament mai capricios decât vremea din aprilie.
Ministrul ne roagă să nu ne uităm lună de lună la cifre – e „înșelător”. Economia, se pare, e mai degrabă o formă de artă decât o știință: trebuie să vezi ansamblul, nu să te pierzi în detalii. În fond, de ce să ne uităm la realitate, când putem avea speranțe pe termen lung?
Între timp, ministerul asigură că pensii, salarii și investiții sunt protejate printr-un „buffer”. Nu știm cât e buffer-ul, dar ne asigură că e „suficient”. Exact ca într-un film cu supereroi: nu întreba cum, important e că vom fi salvați.
Pe scurt, România nu se prăbușește. Se ține pe linia de plutire – cu un ochi pe Excel și altul pe alegeri. Ce urmează? E prematur să discutăm. Doar suntem în mai. Septembrie vine abia peste vreo trei rectificări bugetare.
