Politica românească are o calitate rar întâlnită: reușește să transforme soluțiile temporare în tradiții și improvizațiile în doctrine. După ce prima „rotativă” a fost prezentată drept o mare invenție administrativă, de parcă România ar fi descoperit între timp formula guvernării perpetue, USR a venit acum cu propunerea unei noi rotații la vârful executivului.
Numai că, de această dată, Nicușor Dan a tras frâna de mână înainte ca mecanismul să pornească. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, președintele a catalogat ideea drept „neserioasă”, iar reacția spune multe despre starea actuală a scenei politice.
În esență, planul USR presupunea existența a două guverne alternative, care să se susțină reciproc în Parlament atunci când le vine rândul la putere. O formulă care, pe hârtie, poate părea ingenioasă. În practică însă, seamănă cu o echipă de pompieri care își stabilește dinainte programul de incendii.
Problema fundamentală este că România traversează o perioadă în care are nevoie de stabilitate și predictibilitate. Investitorii, administrațiile locale, mediul economic și cetățenii nu caută exerciții de imaginație constituțională, ci un guvern care să știe dacă va fi la Palatul Victoria și peste șase luni.
Din acest punct de vedere, reacția lui Nicușor Dan este una logică. Președintele pare să transmită că nu mai este momentul pentru formule experimentale și construcții politice care necesită mai multe explicații decât rezultate. Iar când o idee este respinsă aproape simultan atât de Cotroceni, cât și de PSD, devine evident că șansele sale de supraviețuire sunt comparabile cu cele ale unui cub de gheață lăsat în soarele de iulie.
Pentru USR, episodul este însă mai complicat. Partidul încearcă să evite marginalizarea și caută o formulă prin care să rămână relevant în ecuația guvernării. Doar că, uneori, în politică, creativitatea excesivă produce efectul invers celui dorit. Dacă propunerea este percepută drept nerealistă chiar de partenerii pe care încerci să-i convingi, atunci ea devine mai degrabă un exercițiu de comunicare decât unul de construcție politică.
În paralel, PSD a făcut pasul pe care îl pregătea de mai multe săptămâni: și-a asumat deschis responsabilitatea guvernării și îl împinge în față pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier. Este o mișcare care mută presiunea de pe negocieri pe rezultate. De acum înainte, social-democrații nu vor mai putea invoca blocajele altora. Vor trebui să livreze.
Paradoxul este că, după luni întregi în care toate partidele au vorbit despre responsabilitate, compromis și interes național, fiecare pare să fi ajuns exact acolo unde îi este cel mai confortabil: PSD vrea să guverneze, PNL încearcă să își conserve influența, USR caută o formulă de a rămâne în joc, iar UDMR privește calm, cu experiența celui care știe că toate crizele politice trec, dar negocierile rămân.
Cât despre rotativă, aceasta pare să fi intrat într-o nouă etapă. Nu se mai învârte între premieri. Se învârte între idei. Iar unele dintre ele nici nu apucă să plece de pe loc.
