Rusalii ( Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea)
În popor se spune că Rusaliile ar fi spirite feminine ale morților, care umblă prin văzduh înainte de cântatul cocoșilor, fiind asemănate cu ielele. În legende, Rusaliile ar fi fost, la început, 7 surori, fete curate și nemăritate, pe care Dumnezeu le-a prefăcut în zâne. Acestea sunt precum îngerii lui Dumnezeu, dar se supără și îi pedepsesc pe cei care nu cinstesc ziua venirii lor.
În ajun de Rusalii, în unele zone, avea loc 𝐅𝐮𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫. După înserare, feciorii mergeau la casele unde erau fete de măritat și furau porțile, care erau împodobite cu crenguțe de tei.
Credințe și superstiții:
La porți, la ușile și ferestrele casei și a grajdurilor se pun crengi de tei pentru a alunga spiritele rele
,,Crengile de tei le păstrăm peste vară și le folosim dacă îi vreme grea, da îs bune și de pus printre straturi, în grădinuță, că așe să zâce că a fi recolta mai bună”
Nu se lucrează nimic în casă, gospodărie sau la câmp pentru a nu fi pedepsit
În unele zone se sfințește țarina pentru a fi ferită de grindină
Nu este bine să te cerți cu nimeni pentru a nu fi „luat” de Rusalii