joi, octombrie 3, 2024
No menu items!
AcasăBreaking NewsS-a rezolvat conflictul de la Poșta Română

S-a rezolvat conflictul de la Poșta Română

Compania Națională Poșta Română anunță că a ajuns la un acord cu sindicatul pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Acesta va fi înregistrat la ITM. „Toți angajații care au luat parte la conflictul colectiv de muncă își vor relua atunci atribuțiile de serviciu”, conform companiei.

Compania Națională Poșta Română„ anunță măsurile asumate împreună cu liderii de sindicat ai SLPR în urma negocierilor de marți, după cum urmează:Română” vor beneficia de o majorare salarială în două etape:

1. creșterea salariului minim în Compania Națională „Poșta Română” la 3.700 lei brut, începând cu 01 iulie 2024;

2. o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 01 septembrie 2024.

În ceea ce privește greva generală declanșată, luni, de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, Compania Națională „Poșta Română” face următoarele precizări: numărul maxim al salariaților aflați în grevă a reprezentat 20% din salariații Companiei, persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate pentru livrare luni au fost distribuite către beneficiari, în condițiile în care, în prima parte a zilei, în unele unități, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaților aflați în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaților care nu au aderat la greva generală, activitatea Poștei Române s-a desfășurat în condiții normale, de la primele ore ale dimineții, în majoritatea covârșitoare a județelor țării, inclusiv în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poștă Curierat București, la fel ca în celelalte hub-uri regionale. În unitățile unde activitatea a fost afectată de conflictul colectiv de muncă a fost suplimentat personalul cu angajați din alte unități care nu au participat la grevă.

Compania precizează că distribuirea pensiilor a început luni, conform calendarului obișnuit și se va încheia până la 15 aprilie, în termenul asumat cu Ministerul Muncii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente