SCM USV Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 30–17, în confruntarea disputată împotriva formației CSM Știința Baia Mare, într-un meci în care bănățenii au controlat jocul mai ales după pauză și au gestionat eficient momentele importante ale partidei.
Timișorenii au făcut diferența prin consistență și eficiență ofensivă, reușind să puncteze prin Iliesa Tique, autor a două eseuri, dar și prin Jgerenaia Khvicha și Tevita Manumua. La acestea s-au adăugat transformările și loviturile de pedeapsă transformate de Luka Archvadze, care a avut o contribuție importantă pe tabela de marcaj.
De partea cealaltă, băimărenii au încercat să rămână în joc prin reușitele semnate de Alexandru Colev și Vlăduț Bocăneț, în timp ce Helarius Kisting a completat punctele echipei prin transformări și o lovitură de pedeapsă. Cu toate acestea, Știința nu a reușit să țină ritmul impus de gazde în partea secundă a întâlnirii.
În urma acestui rezultat, CSM Știința Baia Mare își păstrează poziția a treia în clasamentul sezonului regulat, loc care, în acest moment, ar trimite formația maramureșeană într-o semifinală disputată în deplasare.
Paradoxal, cele două echipe se vor întâlni din nou, însă abia peste mai bine de două luni. Restanța din prima etapă dintre Baia Mare și Timișoara este programată pentru 1 august, pe terenul maramureșenilor, după reluarea campionatului.
Până atunci, băimărenii vor intra într-o perioadă de pauză competițională. În etapa următoare, Știința stă, Liga Națională având un număr impar de echipe, iar apoi competiția va fi întreruptă pentru aproape două luni. Reluarea campionatului din august va reprezenta pentru maramureșeni momentul decisiv în pregătirea fazelor eliminatorii și în tentativa de a reveni în lupta pentru titlu.
