marți, decembrie 3, 2024
No menu items!
AcasăȘtirea zileiSPRE LITORAL –Peste 30 de „trenuri ale soarelui” către Constanța

SPRE LITORAL –Peste 30 de „trenuri ale soarelui” către Constanța

SPRE LITORAL –Peste 30 de „trenuri ale soarelui” către Constanța

Adrian Vlaicu, şef serviciu Marketing al CFR Călători, spune că în acest an trenurile soarelui nu sunt mai puține, dar parte din cele care au circulat anul trecut au rămas în programul permanent de circulaţie şi atunci nu au mai fost evidenţiate ca special pentru acest program.

„Practic, nu rămâne niciun colţ din ţară nelegat cu litoralul – şi nu numai cu litoralul, ci şi cu zonele turistice cele mai importante, fiindcă cererea de transport a crescut şi pe celelalte zone turistice. Dar este adevărat, centrul de greutate este şi va fi litoralul în această vară”, afirmă Vlaicu, citat de Agerpres.

Programul „Trenurile Soarelui” va conecta toate regiunile ţării cu stațiunile de la mare. Este vorba despre trenuri directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău sau trenuri cu conexiune din Capitală, care circulă la interval de 1-2 ore pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Majoritatea trenurilor care vin din ţară, a trenurilor lungi, care fac 10-12 ore, merg la Mangalia.

Dintr-o parte în alta a țării biletul costă peste 150 de lei, iar cei care vor să călătorească în condiții excelente au la dispoziție compartimente single. Există 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente