Aflăm, cu un zâmbet amar și o sprânceană ridicată, că Agenția Națională de Administrare Fiscală – da, aceeași ANAF care ne trimite somații pentru 12 lei restanță la CASS – a publicat lista instituțiilor publice care… datorează bani statului. Cu alte cuvinte, statul își cere banii de la stat. Un spectacol de comedie administrativă care, dacă n-ar fi real, ar merita pus în scenă la Teatrul Național.
Printre restanțieri, găsim de toate: primării, direcții de asistență socială, spitale, școli, poate chiar și vreo bibliotecă – toate unite sub același stindard al datoriei la bugetul de stat. O adevărată familie fiscală, în care nimeni nu-și plătește unchiul.
Și culmea ironiei – ANAF îi somează oficial pe aceștia să-și achite datoriile. Adică statul trimite scrisori statului, cerându-i să fie responsabil. Îți și imaginezi scena: un inspector ANAF, cu o mapă sub braț, bătând la ușa unei primării și anunțând solemn:
– Domnule primar, ați uitat să vă plătiți impozitul către dumneavoastră!
E de mirare că nu s-a inventat încă un formular prin care statul să-și ceară scuze tot lui pentru întârzierea la plată.
În județul Maramureș, lista datoriilor publice e un fel de top al nepăsării bugetare. Se pare că unele instituții au ajuns să acumuleze restanțe la fel de naturale precum cafeaua de dimineață. De ce să se streseze? Totul rămâne în familie, iar până la urmă, tot contribuabilul plătește nota de plată – chiar dacă el a fost, culmea, cel mai punctual client al statului.
În comunicatul oficial, ANAF vorbește despre „transparență fiscală” și „conformare voluntară”. Termeni frumoși, de manual, care sună grozav în comunicate, dar care, în practică, par mai degrabă titluri de basm. Căci, să fim sinceri, când o primărie nu-și plătește dările către bugetul de stat, e ca și cum ai refuza să-ți trimiți scrisoarea de dragoste ție însuți: formalism pur, fără niciun sens.
În concluzie, în timp ce contribuabilii simpli sunt urmăriți pentru fiecare leu, instituțiile statului joacă un tango fiscal în care pașii greșiți se iartă între colegi. Unii plătesc, alții raportează, iar între timp datoria publică se plimbă de la o instituție la alta, ca o ștafetă a incompetenței.
Morală: statul român nu e neapărat dator… e doar ușor confuz cu cine are de plătit și de încasat. Și până se lămurește, noi ceilalți continuăm să ne achităm conștiincios facturile către un buget care, aparent, își datorează sieși respect.
sursă/foto Google
