România are un talent aparte: atunci când nu știe să administreze, știe să pedepsească. Iar Guvernul Bolojan tocmai a mai bifat o mostră de „creativitate fiscală” care, dacă n-ar fi reală, ar părea un banc prost spus la o ședință de partid prelungită.
Pe scurt, statul a descoperit o nouă specie de infractor: cetățeanul cu amendă restantă. Nu hoțul de milioane, nu clientul etern al contractelor publice umflate, nu baronul cu prejudicii prescrise. Nu. Vinovatul suprem este omul care, timp de 12 luni, nu și-a plătit amenda contravențională. De aici înainte, justiția intră în scenă, cu solemnitate: muncă în folosul comunității sau… o amendă penală. Adică, pe românește, te pedepsim pentru că nu ai avut bani, cu o pedeapsă care te obligă să plătești și mai mulți bani. Logic impecabil. Genial chiar.
Până acum, legislația românească făcea o distincție relativ sănătoasă: contravenția e una, infracțiunea e alta. Ai parcat aiurea? Amendă. Ai trecut pe roșu? Amendă. N-ai plătit amenda? Executare silită, poprire, proceduri administrative — nu dosar penal.
Ei bine, acest mic detaliu juridic pare să fi devenit o piedică pentru ambițiile bugetare ale guvernului. Așa că soluția e simplă: dacă realitatea nu aduce bani, o penalizăm.
APADOR-CH, organizație care mai are prostul obicei de a citi legile și Constituția, a îndrăznit să spună lucrurilor pe nume: neplata unei amenzi nu este și nu poate deveni infracțiune fără a mutila principiile dreptului penal. Dar ce sunt principiile când bugetul plânge?
Această inițiativă spune multe despre filosofia guvernării: statul nu mai vrea cetățeni responsabili, ci cetățeni timorați. Nu se caută soluții pentru colectare eficientă, digitalizare reală, notificări clare, eșalonări rezonabile sau stimulente pentru plata voluntară. Nu. Se merge pe metoda clasică: „Nu plătești? Te speriem.”
E ironic cum un stat incapabil să recupereze miliarde din evaziune fiscală, insolvențe trucate sau contracte păguboase găsește energie administrativă pentru a trimite oameni în fața judecătorului pentru o amendă de circulație. Aici, brusc, instituțiile funcționează. Rapid. Hotărât. Exemplu pentru Europa
Mesajul este clar: penalul nu mai e despre gravitate, ci despre comoditate. E mult mai ușor să faci dosare oamenilor simpli decât să te iei de rețele, interese și mecanisme care chiar golesc bugetul. Așa apare paradoxul românesc: cel care a „uitat” o amendă e pericol social, iar cel care a „uitat” milioane în contabilitate e „om de afaceri controversat”.
Și, desigur, nimeni nu vorbește despre context: oameni cu venituri mici, amenzi disproporționate, lipsă de informare, erori administrative. În logica noului proiect, toate acestea sunt irelevante. Legea nu mai judecă fapta, ci neputința.
Guvernul pretinde că vrea responsabilitate bugetară, dar practică o pedagogie a fricii. În loc să repare statul, îl înarmează împotriva propriilor cetățeni. Iar APADOR-CH are perfectă dreptate: nu poți transforma datoriile în infracțiuni fără să transformi statul într-un abuzator cu acte în regulă.
Dacă această lege va trece, nu vom avea un buget mai sănătos, ci o societate mai tensionată. Nu vom avea mai mult respect față de lege, ci mai multă neîncredere.
Și, poate cel mai grav, vom trăi într-o țară în care nu mai contează ce ai făcut, ci ce n-ai reușit să plătești.
