luni, octombrie 7, 2024
No menu items!
AcasăȘtirea zileiŞtefan Hruşcă, cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare

Ştefan Hruşcă, cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare

Titlul a fost înmânat artistului în timpul unui concert de colinde susţinut în Baia Mare, de viceprimarul Doru Dăncuş, care deţine atribuţia de primar interimar.„Mi-a revenit onoarea de a-i înmâna titlul de cetăţean de onoare al oraşului nostru. În semn de recunoaştere a activităţii sale de ambasador al municipiului Baia Mare şi al judeţului Maramureş, pentru contribuţia sa marcantă la promovarea şi dezvoltarea culturală a acestui loc sfânt, unde tradiţiile din strămoşi rămân vii, în ciuda eforturilor unora de a le anula”, a spus Doru Dăncuş.Primarul interimar a susţinut că interpretarea colindului face parte integrantă din spiritualitatea satului românesc.„Îmi doresc ca aceste colinde să rămână parte din firescul fibrei noastre maramureşene, chiar dacă adesea vremurile moderne exclud tradiţionalul. Să rămânem mereu ancoraţi în spiritualitatea satului românesc.  Unii spun că vin vremuri grele, eu spun că vremuri grele au fost dintotdeauna. Mereu au fost oameni care au vrut să ne şteargă într-un fel, să ne deseteze de tot ceea ce înseamnă dragoste de neam şi de ţară. Dar noi rămânem în picioare, cu capul sus. Să ne revedem şi la anul cu Ştefan Hruşcă, vorba vine, ‘şi la anul om veni, numa’ dacă ni-ţi pofti’! ( pasaj dintr-un colind interpretat de artist n.r.), a declarat Doru Dăncuş.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente