Tradiţii şi obiceiuri în a doua zi de Rusalii.
Ce este strict interzis să faci în ziua în care se prind blestemele
De sărbătoarea Luna Sfântului Duh sunt legate o serie de tradiţi, obiceiuri şi superstiţii pe care creştinii ortodocşi le respectă cu sfinţenie.
În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi.
Potrivit tradiţiei populare, cei care se vor certa de sărbătoarea Lunea Sfântului Duh vor avea parte de nemumărate necazuri.
Creştinii sunt sfătuiţi ca această zi să fie petrecută în familie, în pace şi linişte, pentru că în această zi se prind blestemele.
Totodată, în a doua zi de Rusalii, creştinii ortodocşi pot rosti rugăciuni către Duhul Sfânt pentru îndeplinirea dorinţelor şi sănătate.
De Lunea Sfântului Duh, în a doua zi de Rusalii, nu este bine să înoţi sau să te speli, întrucât Rusaliile sunt zâne ale apelor.
De la Duminica Rusaliilor, timp de nouă săptămâni, nu este bine să se culeagă plante de leac.
Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună şi nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.
Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc.
În Ardeal, în a doua zi de Rusalii, există obiceiul cunoscut ca „udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
Cea mai puternică rugăciune către Duhul Sfânt. Se rosteşte în a doua zi de Rusalii
„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! Amin