vineri, august 14, 2026
No menu items!
AcasăAdministrațieTurnul Palatului Administrativ din Baia Mare prinde viață

Turnul Palatului Administrativ din Baia Mare prinde viață

 

Baia Mare se pregătește să câștige un nou reper turistic și cultural. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, turnul Palatului Administrativ își va redeschide porțile pentru public, iar vizitatorii vor avea ocazia să admire orașul de la aproape 50 de metri înălțime, dintr-un punct de belvedere spectaculos amenajat la etajul 11.

Proiectată în anul 1960 de arhitectul Mircea Alifanti, clădirea Palatului Administrativ reprezintă una dintre construcțiile emblematice ale Maramureșului. Restaurarea sa urmărește nu doar conservarea valorii arhitecturale, ci și readucerea la viață a unui simbol al județului, adaptat cerințelor prezentului.

Una dintre cele mai apreciate noutăți va fi balconul panoramic, de unde băimărenii și turiștii vor putea admira municipiul și peisajele care înconjoară orașul, într-o experiență unică.

Însă surpriza pregătită de administrația județeană merge dincolo de componenta turistică. În fiecare zi, la ora amiezii, din turnul Palatului Administrativ va răsuna sunetul taragotului, unul dintre cele mai reprezentative instrumente ale folclorului maramureșean. Gestul își propune să transforme clădirea într-un adevărat simbol sonor al județului, asemenea marilor orașe europene care își marchează identitatea prin muzică și tradiție.

„Ei au construit. Noi reconstruim. Primul corp reabilitat este turnul Palatului Administrativ, iar aspectul său de acum 50 de ani a fost readus la viață cu multă muncă. Cornișa proeminentă, de mari dimensiuni, îmbrăcată în tablă de cupru, interpretează în mod modern streașina tradițională maramureșeană. Odată cu finalizarea lucrărilor, unul dintre balcoane va oferi una dintre cele mai frumoase panorame asupra orașului Baia Mare. Iar noutatea este că zi de zi, la amiază, turnul va cânta peste întreg Maramureșul”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Prin acest proiect, Palatul Administrativ nu va mai fi doar sediul administrației județene, ci va deveni un punct de atracție pentru comunitate și pentru vizitatorii care aleg să descopere Maramureșul. Panorama asupra orașului și acordurile de taragot care vor răsuna zilnic vor transforma turnul într-un loc cu identitate, emoție și respect pentru patrimoniul cultural al județului.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente