luni, iulie 22, 2024
No menu items!
AcasăBreaking NewsUE vrea "să constrângă" cetățenii statelor membre să se vaccineze anti-Covid cu...

UE vrea „să constrângă” cetățenii statelor membre să se vaccineze anti-Covid cu toate ca guvernele arunca milioane de doze la gunoi:

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) cere statelor UE să ia măsuri pentru obligarea populației să se vaccineze. Instituția consideră că țările Uniunii Europene „trebuie să utilizeze constrângerea” în strategiile de acceptare a vaccinării împotriva Covid în 2023, precum și în anii următori.

ECDC, agenția Uniunii Europene, cere statelor să prezinte noile strategii de vaccinare împotriva Covid-19 pentru anul 2023. Agenția susține că un program de vaccinare de succes împotriva Covid-19 poate fi construit doar pe o înțelegere și un răspuns adecvat la convingerile, preocupările și așteptările indivizilor și comunităților cu privire la vaccin și boală. Mai mult, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor cere statelor UE „să aplice constrângerile și responsabilitatea colectivă” pentru a concepe strategii care să faciliteze acceptarea și adoptarea vaccinării împotriva Covid-19.

„Politicile de vaccinare includ recomandări pentru vaccinurile ARNm bivalente adaptate la Omicron, vaccinarea sugarilor, copiilor, adolescenților și adulților, strategii de vaccinare și comunicare, precum și politici pentru campaniile de vaccinare pentru 2023 și pe termen mai lung”, se arată într-un raport al ECDC.

Până în acest moment, doar Suedia a publicat strategia de vaccinare pentru 2023, care cuprinde vaccinarea cu două doze suplimentare pe an (una în primăvară și una înainte de sezonul toamnă/iarnă) pentru persoanele cu vârsta de 80 de ani și peste, și pentru rezidenții căminelor de bătrâni, cu un interval între doze de cel puțin șase luni. Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 și 79 de ani și pentru persoanele mai tinere cu factori de risc, autoritățile naționale suedeze recomandă o doză pe an (înainte de sezonul toamnă/iarnă 2023). Suedia urmează să decidă și recomandările pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, care nu fac parte din grupul de risc.

Potrivit datelor prezentate de ECDC, până la jumătatea lunii trecute, peste 976 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în UE/SEE. Astfel, aproximativ 331 de milioane de persoane din UE/SEE au primit două doze, 248 de milioane au primit trei doze, 63,9 milioane au primit patru doze și 5,9 milioane au primit deja a cincea doză de vaccin anti-Covid.

„Progresul diferă de la o țară la alta, trei țări raportând încă mai puțin de 25% pentru a treia doză (Bulgaria, Croația și România) și nouă țări (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia), mai puțin de 50%. După autorizarea vaccinării primare la sugari și copii mici cu vârsta cuprinsă între șase luni și cinci ani în UE/SEE, 13 țări au recomandat vaccinarea primară a celor cu vârste între șase luni și cinci ani cu factori de risc și șapte țări au recomandat vaccinare primară pentru toți sugarii și copiii din această grupă de vârstă.

„Țările pun în aplicare mai multe măsuri și strategii pentru a crește vaccinarea în rândul populației, în special în rândul grupurilor de populație cu absorbție scăzută. Mai multe țări UE/SEE discută în prezent viitoarele lor strategii de vaccinare împotriva Covid-19 și necesitatea unor doze de rapel suplimentare ca pregătire pentru următoarele campanii, principalele grupuri prioritare pentru vaccinare incluzând cele mai expuse riscului de îmbolnăvire gravă, cum ar fi persoanele în vârstă și cei cu factori de risc. Planificarea viitoarelor strategii și campanii de vaccinare pentru 2023 se bazează pe situația epidemiologică a fiecărei țări, eficacitatea vaccinurilor administrate anterior, disponibilitatea potențială a vaccinurilor noi, actualizate și mai eficiente, și identificarea grupurilor de risc”, se precizează în raportul ECDC.

Campaniile de vaccinare cu vaccinuri adaptate aprobate recent ar trebui să acorde prioritate stimulării persoanelor care sunt expuse riscului de a evolua către o boală severă, susține ECDC. De asemenea, campaniile trebuie să se adreseze persoanelor eligibile nevaccinate sau persoanelor care nu au primit nicio doză de rapel. „Țările au realizat progrese enorme în creșterea utilizării celui de-al doilea rapel la grupele de vârstă mai înaintată, cu toate acestea, situația epidemiologică actuală necesită continuarea acestui efort. În timp ce utilizarea vaccinării tinde să crească în rândul grupelor de vârstă mai înaintate, rămân diferențe considerabile între țări în ceea ce privește utilizarea rapelului, precum și dozele de vaccinare recomandate anterioare”, se mai arată în raportul ECDC.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente