În urma procedurii de licitație deschisă publicată în SEAP în data de 17 noiembrie 2023, în data de 16 ianuarie 2024, a fost publicat Raportul procedurii și desemnat câștigătorul – Asocierea dintre IRIGC INTREPRINDEREA DE REPARATII SI INSTALATII GAZE SI CONSTRUCTII IMPEX S.R.L. (București) – Lider de asociere, HABAU SRL – Asociat 1 si ANTOPREST Activ SRL – Asociat 2
Contractul pentru elaborarea serviciilor de proiectare și execuție lucrări, cu o valoare totală de 166.253.483,90 lei, va fi semnat azi, 18 ianuarie 2024. În perioada imediat apropiată, se va elabora Proiectul Tehnic și, de îndată ce vremea o va permite, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea da start lucrărilor!
În urma unui proces extrem de greu, care a început în 2018, odată cu elaborarea Studiului de Fezabilitate, însoțit de o muncă titanică depusă de echipe întregi, proiectul pentru „Înființare rețea de distribuție și racordare a gazelor naturale în orașul Vișeu de Sus, județul Maramureș” a obținut finanțare la mijlocul anului 2022, fiind în rândul primelor 6 obiective de investiții ca valoare aprobată, cu o lungime a rețelei de 115 km și peste 4600 de branșamente. De atunci și până azi, s-a muncit la foc continuu pentru obținerea tuturor avizelor și acordurilor necesare pentru demararea investiției, soldată de curând cu semnarea acestui contract.
Știm că nu va fi un proiect ușor de implementat, ba din contră, vor fi doi, trei ani dificili, însă la finalul cărora orașul Vișeu de Sus va intra în rândul localităților cu adevărat moderne și va beneficia de o alternativă extrem de importantă pentru asigurarea agentului termic, în contextul în care prețul gazelor naturale revine pe un făgaș normal și va fi, cu siguranță, mai accesibil.
Trendul ascendent și dezvoltarea de care beneficiază orașul nostru, multitudinea de proiecte deja aprobate (multe dintre acestea demarate încă din primele 2 mandate), proiectele aflate în lucru (atât depuse deja spre finanțare, cât și cele viitoare), vor face din Vișeu de Sus un punct de reper important pe harta țării – și nu numai!/ a declarat Vasile Coman primarul orașului Vișeu de Sus