O lume fără reguli este o lume instabilă: Vicepreședintele Parlamentului European subliniază importanța respectării dreptului internațional la ONU
În cadrul unei serii de întâlniri la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) de la New York, Vicepreședintele Parlamentului European a evidențiat importanța respectării dreptului internațional pentru asigurarea securității și stabilității globale. Acesta a subliniat că respectarea normelor internaționale nu este o opțiune ideologică, ci o necesitate imperativă pentru menținerea unui echilibru global.
În discuțiile cu oficiali de rang înalt ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Vicepreședintele a abordat subiectul unei ordini internaționale bazate pe reguli, care să protejeze statele și să prevină conflictele. Parlamentul European sprijină ferm cooperarea internațională în domeniul dezvoltării și consolidarea instituțiilor care asigură stabilitate și economii durabile.
Un alt punct important a fost educația, considerată un pilon esențial pentru securitate și dezvoltare globală. În discuțiile cu oficialii UNESCO, Vicepreședintele a subliniat importanța parteneriatelor internaționale în sprijinul unui sistem educațional care să ofere oportunități echitabile, dar care să protejeze, totodată, identitățile culturale ale fiecărui stat.
În contextul actual al războiului din Ucraina, liderul european a subliniat că orice inițiativă de pace trebuie să respecte principiile fundamentale ale dreptului internațional. Parlamentul European susține orice eforturi care pot contribui la aducerea securității și stabilității în regiune, dar subliniind că prezența militară nu poate fi luată în considerare decât în cadrul unui mandat internațional clar pentru menținerea păcii.
De asemenea, România, aflată în prima linie a acestui conflict, trebuie să beneficieze de fonduri compensatorii pentru eforturile sale. În plus, orice discuție legată de reconstrucția Ucrainei trebuie să includă automat interesele României, fără a exista condiționări suplimentare.
Aceste mesaje reafirmă angajamentul Parlamentului European pentru o ordine internațională bazată pe reguli, în care responsabilitatea și respectul pentru dreptul internațional sunt fundamentale pentru asigurarea unui viitor stabil și prosper pentru toți.