Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra riscurilor care pot afecta absorbția fondurilor europene și propune soluții pentru accelerarea implementării proiectelor.
Fondurile europene reprezintă una dintre cele mai importante oportunități pentru dezvoltarea României, afirmă europarlamentarul Victor Negrescu. Într-un context economic sensibil și într-o perioadă marcată de schimbări legislative și administrative, acesta a transmis oficial Comisiei Europene și Guvernului României mai multe semnale de alarmă privind potențiale blocaje în atragerea acestor resurse esențiale.
Printre problemele semnalate se numără posibilele efecte negative ale creșterii TVA-ului asupra proiectelor de valoare mică (sub 5 milioane de euro), în condițiile în care TVA-ul este eligibil pentru finanțare. „Fără ajustări, multe inițiative riscă să fie oprite. Este nevoie de o evaluare de impact imediată”, subliniază Negrescu.
Un alt punct sensibil îl constituie salarizarea personalului administrativ implicat în gestionarea fondurilor europene. Doar în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), modificările recente pot genera pierderi de peste 18 milioane de euro. Situația este și mai complexă în domeniul agriculturii, unde impactul financiar ar putea fi chiar mai mare.
Negrescu atrage atenția și asupra jaloanelor 206 și 402 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), legate de salarizare și performanța administrativă. Acestea, spune el, „nu trebuie puse sub semnul întrebării”, întrucât o eventuală nerespectare ar putea pune în pericol tranșe importante de finanțare.
Blocarea automată a proiectelor cu un grad redus de implementare este o altă măsură pe care europarlamentarul o consideră riscantă. În opinia sa, evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui proiect, nu doar de procentajul implementării. „Obiectivul rămâne clar: să accesăm toți banii disponibili”, transmite Victor Negrescu, care solicită susținerea demersului său privind prelungirea termenului PNRR la nivelul Consiliului European.
Pentru a accelera absorbția fondurilor, Victor Negrescu propune trei măsuri concrete:
- Proiecte pre-completate, cu punctare automată pentru indicatorii standard;
- Reducerea timpului de rambursare și utilizarea de instrumente digitale pentru evaluare și prevenirea fraudelor;
- Bonusuri financiare pentru autoritățile care finalizează proiecte majore, fără corecții și cu un impact social clar.
„Aceste măsuri trebuie aplicate coerent și adaptat, nu contabil și rigid. Pentru că fiecare decizie greșită costă. Iar fondurile europene trebuie tratate ca o prioritate națională”, a concluzionat europarlamentarul.
Victor Negrescu a transmis aceste puncte de vedere atât instituțiilor europene, cât și autorităților naționale, exprimându-și încrederea că vor fi găsite soluții rapide și eficiente pentru ca România să nu piardă această șansă de dezvoltare.
