Văd în ultimele zile o adevărată campanie de presă împotriva celor care conduc clubul Minaur. Atacurile par a fi îndreptate, cu precădere, spre secțiile de handbal feminin și de fotbal. Câțiva pretinși jurnaliști de sport, au reacționat la comanda stăpânilor și au purces la bătălie.
Țintele principale sunt Liviu Bala, președintele de la fete, și o doamnă sau domnișoară, care se ocupă de partea financiară a clubului. Se cer schimbări imediate, așa nu se mai poate, catastrofa e aproape așa că trebuie făcut ceva.
E bine să le amintim „protestatarilor”, interesați, evident, că aproape în aceiași formulă de conducere, handbalul feminin băimărean a avut cea mai strălucitoare perioadă din istoria sa. Echipa a fost campioană și vicecampioană națională, a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a jucat o finală europeană, a furnizat jucătoare de bază în naționala României.
De ce a devenit Bala și conducerea actuală ținta atacurilor? Răspunsul e simplu: pentru că au fost „oamenii” lui Cătălin Cherecheș. Nu mai au importanță performanțele. Alea sunt istorie, contează doar momentul. Poziționarea față de accesul în măcelărie.
Mă așteptam ca într-o perioadă în care echipa feminină se descurcă peste așteptări, criticile să se îndrepte către cei care au lăsat jucătoarele și colectivul tehnic fără salarii de câteva luni. Mai ales că respectivii fac tot felul de verificări financiare orientate spre aflarea unor dovezi care să ducă la destituirea celor vizați.
Despre secția de fotbal nu știu ce să zic. Poate doar să amintesc că există persoane responsabile din primărie, care au condus fotbalul băimărean spre dezastrul actual, dar au în dotare tupeul necesar ca să-i acuze pe alții.
Părerea mea este că nu are rost atâta consum de energie. Vin alegerile locale. În curând, primăria băimărenilor va fi condusă de alți politicieni. Alte idei, alte concepții, alte mentalități.
Un posibil scenariu ar fi ca primar să devină un robot ATP (culmea, susținut de PSD Maramureș!) care, vorba unui celebru nazist din anturajul apropiat al lui Hitler, când aude de sport, scoate pistolul. Liderul fascist se referea la cultură, dar asocierea nu cred că-i greșită. Cu robotul respectiv la conducere, sunt șanse maxime să nu mai existe sport, cultură, distracție în Baia Mare.
Așa că, dragi luptători pentru îngroparea a ceea ce a mai rămas din sportul băimărean, nu vă mai osteniți, vine robotul și rezolvă problema mai repede decât vă puteți închipui.
Domnul e sus și vă vede!
Grigore Ciascai