Gabriel Zetea a lansat marele avertisment al verii: „PSD ar putea ajunge să se alieze cu AUR.” Declarația a fost rostită cu gravitatea cu care meteorologii anunță o furtună de categoria roșie.
Numai că, în Maramureș, lumea a privit nedumerită și s-a întrebat: „Să ajungă? Păi n-au ajuns deja?”E ca și cum cineva ar anunța că există riscul să răsară soarele dimineața, în timp ce oamenii își pun deja ochelarii de soare.
În județ, colaborarea dintre PSD și AUR nu este o teorie politică, nici un scenariu desprins din laboratoarele de strategie de la București. A fost un fapt cât se poate de concret. La ședința Consiliului Județean din 27 februarie 2025, Darius Pop, liderul AUR Maramureș, a fost ales vicepreședinte cu voturile PSD, AUR și USR. Votul a fost public, iar rezultatul a intrat în istoria administrației județene fără prea multe artificii.
Acum, aceeași colaborare este prezentată drept o posibilă catastrofă viitoare. Parcă ai vedea un pompier care strigă speriat că există riscul să izbucnească un incendiu… în timp ce în spatele lui casa arde deja.
Politica românească are uneori talentul de a reinventa trecutul. Ce ieri era o colaborare administrativă responsabilă, astăzi devine o amenințare existențială. Ce ieri era vot în plen, astăzi este ipoteză de laborator.
Maramureșenii însă au un defect: țin minte. Și mai ales își amintesc cine cu cine a ridicat mâna atunci când s-au împărțit funcțiile.
Poate că mesajul lui Gabriel Zetea era destinat Bucureștiului. Problema este că a fost auzit și în Maramureș, unde filmul acesta a rulat deja, iar spectatorii cunosc finalul.
Morala? În politică, memoria cetățenilor este cel mai incomod adversar. Ea nu poate fi convinsă prin conferințe de presă și nici rescrisă prin declarații spectaculoase.
Așa că, atunci când cineva avertizează asupra unui lucru care s-a întâmplat deja, nu mai vorbim despre analiză politică. Vorbim despre un exercițiu de imaginație întârziat.
Iar maramureșenii, cu umorul lor bine cunoscut, probabil că vor spune simplu: „Domnule Zetea, bine ați venit la ședința din februarie… chiar dacă ați ajuns cu un an și jumătate întârziere.”
